sâmbătă, 9 martie 2019

Fotbalul creează punți între copii și oamenii mari. Despre bucuria jocului




 

Eu am descoperit întâmplător jocul de fotbal, prin intermediul băiatului meu, Andrei, acum 3 ani. Până de curând, ideile mele despre acest joc erau unele vagi, nu știam ce înseamnă în realitate, bucuria jocului de fotbal.
Pasiunea lui Andrei pentru minge a început de de când avea 1 an de zile, a început să meargă datorită unei mingi.
Pe când avea 2 ani si 4 luni, în parcul Circului din București, a văzut un grup de copii ce jucau fotbal. Repede s-a îndreptat către ei și a început să se joace cu acei copii. După ce s-a terminat jocul, aveam să constat că erau copii de la un club de fotbal. L-am cunoscut pe domnul antrenor al echipei de fotbal, Florin Constantin, care l-a invitat pe Andrei să vină să joace fotbal la club, pentru că a văzut la el bucuria jocului.
Așa ne-am îndreptat către clubul de fotbal indicat de către domnul antrenor.
De atunci, Andrei merge la fotbal, de mai bine de 1 an și jumătate, timp in care a învățat foarte multe despre fotbal, despre cum sa joace, cu sa interacționeze cu baieții din echipă.
În tot acest timp, am descoperit un om remarcabil, un foarte bun antrenor pentru copii, cu experiență de peste 25 de ani.
La FC Milli Sport sunt peste 30 de copii, care învață să joace fotbal, aici e locul propice pentru ei pentru a învața ce înseamnă acest joc și regulile acestuia. Antrenamentele au loc de 3 ori pe săptămănă, luni, miercuri și sâmbata. Mai multe detalii puteți afla de aici
Pe 22 decembrie 2018, Andrei a primit tricoul cu numărul 30, e membru în echipa de forbal FC Milli Sport, o bucurie imensă pentru el.
Dincolo de toate, acești copii se visează mari fotbaliști, dar până atunci,  ei își trăiesc copilăria făcând sport, jucându-se, interacționând, practic, e jocul de fotbal care îi ajută să formeze legături între ei, copiii, dar și între noi, oamenii mari.